Încă un conflict de interese la Primăria Chișinău

Comisia Națională de Integritate a constatat astăzi deja al treilea caz de conflict de interese comis  de către reprezentanții de vârf ai Primăriei Chișinău. După ce săptămâna trecută de aceeași încălcare a fost stabilit drept vinovat Nistor Grozavu, viceprimarul municipiului, iar în luna iulie Mihail Moldovanu, șeful Direcției sănătate din cadrul Primăriei, la ședința de astăzi  s-a constatat că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese însuși conducătorul instituției, primarul Dorin Chirtoacă.

Încălcarea în cazul acestuia s-a manifestat prin nedeclararea în termenul şi modul stabilit despre conflictul de interese generat de interesul personal rezultat din preferințele și intențiile sale de a desemna SC DELTA ACM-93 SRL învingător al licitației și semnarea cu aceasta a Contractului privind reabilitarea bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, Constantin Negruzzi și Vasile Alecsandri.

Interesul personal al primarului a fost dedus din favorizarea, de către acesta, a desemnării drept învingător al licitației internaționale cu privire la reabilitarea străzilor menționate a companiei care a câștigat anterior licitația cu privire la reabilitarea străzii Alecu Russo din municipiul Chișinău, asta deși lucrările privind această stradă au fost efectuate cu încălcarea termenelor și a cerințelor de calitate, iar în cadrul licitației, prețul propus de compania respectivă nu a fost cel mai mic, așa cum prevede legislația, și nici experiența necesară pentru acest tip de lucrări, societatea comercială nu o deținea.

Pentru nedeclararea conflictului de interese, dlui Dorin Chirtoacă îi va fi aplicată, de către Centrul Național Anticorupție, amenda prevăzută la art. 3132 Cod contravențional.

O altă încălcare stabilită de Comisia Națională de Integritate în ședința de astăzi a fost în privința dnei Eudochia Ștefîrță, șef al Direcției Învățământ, Tineret și Sport a raionului Orhei.

Aceasta a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor și proprietății prin neindicarea în declarația sa pentru 2013 a dobânzii de aproape 50 mii lei din contul său de depozit, precum și a dobânzii de circa 25 mii lei din depozitul soțului. De asemenea, nu au fost declarate 8 terenuri deținute împreună cu membrii familiei, 12 construcții, 18 conturi bancare, dar și cote-părți deținute de către dnei și de către soț în două societăți comerciale.

Pentru aceste omiteri din declarație, dosarul dnei Ștefîrță va fi examinat de Procuratura Generală prin prisma art. 3521 Cod penal.

Inițieri

Tot în ședința de astăzi, Comisia a inițiat o serie de proceduri de control în privința următorilor subiecți:

  1. dl Grigore Prisăcaru, şef adjunct al Direcţiei Alimentare cu Apă şi de Canalizare în cadrul Agenţiei „Apele Moldovei”;
  2. dl Ivan Momcea, specialist al Direcției generale construcții, dezvoltarea infrastructurii și comunicațiilor al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia;
  3. dl Nistor Grozavu, viceprimar al municipiului Chișinău;
  4. dna Maria Grozavu, șefa secției autorizări construcții individuale din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a CMC;
  5. dl Serghei Guzun, primar al comunei Donici, raionul Orhei.

Serviciul informare și relații cu publicul