CNI a stabilit încălcări din partea a șase funcționari

Potrivit Agendei de lucru a ședinței Comisiei Naţionale de Integritate de astăzi, 07 iulie 2016, din cele trei subiecte privind inițierea controalelor, doar pe un caz a fost dispusă inițierea controlului și anume în privința dlui Iulian Postică, viceministrul tehnologiei informației și comunicațiilor, privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății pentru anul 2015. În alte două cazuri, cauzele  urmează a fi precăutate în cadrul viitoarei ședințe, pe motiv că nu au fost suficiente voturi pentru inițierea controlului date.

 

Este vorba despre examinarea privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2015 în privința dnei Domnica Manole, judecător în cadrul Curții de Apel Chişinău, ca urmare a unei sesizări a Procuraturii Anticorupție și examinarea privind eventuala încălcare a regimului juridic al incompatibilității funcțiilor deținute în privința lui Valeriu Ceapa, primarul orașului Florești, în baza unei petiții.

 

Din cele 17 controale efectuate, urmare a deciziei membrilor Comisiei – 11 cauze au fost clasate pe motivul lipsei încălcării regimului juridic, iar în 6 cazuri a fost stabilită încălcărea normelor legislative de integritate din partea funcționarilor respectivi. Procesul juridic de control din partea CNI a cuprins: un polițist, un fost vameș, un auditor intern și un primar. În privința abaterilor admise de către aceștea vor fi informate organele de drept corespunzătoare în vederea examinării prin prisma prevederilor  articolelor Codului Contravențional și cel Penal, pe faptul abaterilor admise și înștiințarea instituțiilor în care activează

 

Tot astăzi au fost examinate patru sesizări, față de care Comisia a luat act și va informa solicitanții, persoane fizice și juridice, referitor la decizia pronunțată.

 

 07.07.2016.

 

 

 

Serviciul informare și relații cu publicul al CNI