Constatările Comisiei Naționale de Integritate – 2015

document icon

Această secțiune face obiect al publicării constatările Comisiei Naționale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în 2015

În conformitate cu prevederile pct.55  al Regulamentului Comisiei Naționale de Integritate, aprobat prin Legea nr. 180 din 19.12.2011, Actul de constatare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii rămîne definitiv după expirarea termenului specificat la pct. 54 (15 zile lucrătoare de la data cînd i s-a adus la cunoştinţă), în cazul în care nu a fost contestat, sau la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti emise ca urmare a examinării contestaţiei.

Tudor Balițchi, director general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova – Act de constatare (24 decembrie 2015)

Violeta Andrieș, controlor de stat principal în cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova – Act de constatare (17 decembrie 2015)

Valentina Negruța, specialist în cadrul Direcției pentru Statistică a raionului Orhei – Act de constatare (17 decembrie 2015)

Gabriela Ciumac, șef al Direcției relații externe, cooperare regională și integrare europeană a Primăriei mun. Chișinău – Act de constatare (17 decembrie 2015)

Victor Jereghi, primar al s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi – Act de constatare (26 noiembrie 2015)

Elena Belei, șef al Cabinetului ministrului Justiției – Act de constatare (26 noiembrie 2015)

Constantin Cachița, șef al Direcției contencios din cadrul Direcției Generale Agent Guvernamental a Ministerului Justiției – Act de constatare (29 octombrie 2015)

Victor Reznic, șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Ungheni – Act de constatare (10 septembrie 2015)

Lilia Moraru, specialist superior al Secției inspectare și evaluare a Direcției Învățămînt Cahul – Act de constatare (9 iulie 2015)

Cristina Rîmari, procuror în cadrul Procuraturii municipiului Bălți – Act de constatare ( 9 iulie 2015)

Vladimir Hotineanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova – Act de constatare (28 mai 2015)

Vitalie Călugăreanu,  ofițer principal de investigație în cadrul Inspectoratului Național de Investigație a IGP – Act de constatare (21 mai 2015)

Boris Ivasi, vicepreședinte al raionului Soroca – Act de constatare (21 mai 2015)

Dumitru Berov, primar al satului Alexanderfeld, raionul Cahul – Act de constatare (7 mai 2015)

Ghenadie Astrahan, șef de direcție în cadrul Departamentului Poliției de Frontieră – Act de constatare (7 mai 2015)

Eugeniu Chichioi, şef-adjunct al Biroului Vamal Chişinău – Act de constatare ( 23 aprilie 2015)

Ion Bețișor, primarul comunei Cuhnești, r-l Glodeni – Act de constatare (16 aprilie 2015)

Valeriu Țurcanu, vicepreședintele raionului Ialoveni – Act de constatare (9 aprilie 2015)

Alexei Boldescu, vicedirectorul general al Agenției Rezerve Materiale – Act de constatare (26 martie 2015) 

Marian Pocaznoi, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului – Act de constatare (19 martie 2015)

Dorin Recean, ex-ministru al Afacerilor Interne – Act de constatare (12 martie 2015)

Anatolie Țurcan, membru al Consiliului Superior al Magistraturii – Act de constatare (19 februarie 2015)

Pavel Suvac, ofițerul de investigații al Secției nr. 1 al Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI – Act de constatare (12 februarie 2015)

Dorian Tașcă, șeful Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat – Act de constatare ( 29 ianuarie 2015)

Vadim Ciobanu, primarul sat. Bușăuca, r-l Rezina – Act de constatare (22 ianuarie 2015)

Ivan Șavga, ex-vice director al Agenției ”Apele Moldovei” – Act de constatare (08 octombrie 2015)